Definiţie

   CEAS_ITALIA Mi-am dat seama că foarte mulţi dintre noi ştim ce este timpul, dar din păcate FOARTE puţin 😛 ştim să-i dăm o definiţie. Tocmai de aceea şi fiindcă ne aflăm pe un blog dedicat lui (timpului), a decis ca această postare să fie în totalitate, numai pentru definiţia timpului. Nu de alta dar chiar nu-mi doresc ca cititorii acestui blog să fie greşit informaţi şi mai târziu să-mi dau seama că de fapt au pierdut timpul 😉 stând şi lecturând postările de pe aici, iar într-un final să ajung să scriu doar aşa ca să pierd şi eu timpul.

 CEAS ARADORA 1987Aşa că am luat DEX-ul şi l-am deschis la litera „t”, la pagina unde scria „timp”, acolo unde  era definit chiar aşa:

     TIMP, (II, Vtimpuri, s. n., (IIIs. n., (IVtimpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp… = în toată perioada în care… ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau dintimp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să…) = a venit momentul (să…). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sositimpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări.III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n.Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl.și: (rar, IV) timpuri, s. n. (înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.

CEAS VICTORIA ARAD cu melodieŞtiu mulţi dintre dumneavoastră ştiaţi definiţia corectă dar mi-am dorit ca să am şi aici pe blog  definiţia, pentru a nu exista vreo nedumerire mai încolo peste … timp. Acum că acest pas (postare) important, fiind rezolvat sper ca periplul nostru prin timp şi spaţiu să fie mult mai uşor de făcut pentru noi toţi 🙂 !!!

About Robert Codescu

blogger de blogger

3 responses to “Definiţie

  1. Stapanul timpului 🙂
    Daca timpul este o succesiune de momente, rezulta ca viata unui individ este o perioada determinata de timp? Mai departe, am putea spune ca viata exista doar privita in lumina momentelor ce se succed pentru a naste timpul? Poti separa viata de timp?
    Un individ se opreste pentru un moment si isi constientizeaza propria existenta spunand; „gandesc, deci exist”. Dupa un timp, individul moare. Ce se intampla cu momentul in care si-a constientizat existenta? Pur si simplu dispare? Nu poate fi acel moment cumva mai special, in el existand constiinta vietii pana chiar la sfaristul intregului timp?

    E Duminica, am timp de jucat cu timpul 🙂

  2. Artemisa Cebotari

    Uite ca am ajuns asta pagina despre Definiţie | Master Of Romanian Time, cautand despre maramu.
    Acum iti spun ca faci treaba super. poate vrei sa cunosti si saitul http://cazare-maramures.net un site despre tara
    maramuresului. Mult spor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *